Infidelitatea – dificilă de abordat atât de terapeuți, cât și cercetători – este un comportament cu o prevalență foarte crescută, care merită analizat și înțeles în contextul dinamicii de cuplu.

Factorii care se asociază cu infidelitatea și care au fost evidențiați în studiile existente se împart în trei mari categorii:

• factori individuali (variabile socio-demografice, informații despre sexualitate – orientarea socio-sexuală, atitudini, infidelitatea parentală, factori de personalitate, stil de atașament)
• relaționali (satisfacție relațională, satisfacție sexuală)
• contextuali (religia, viața socială, ocupația, distanța fizică, călătoriile).

Genul – Rezultatele au indicat cu precădere genul masculin ca fiind asociat cu rate mai mari ale infidelității comparativ cu genul feminin, dar și cu un interes mai mare față de acest tip de relație (Buunk & Bakker, 1995). Cercetările anterioare au identificat și o diferențiere în funcție de gen pentru un anume tip de infidelitate, anume că bărbații sunt mai interesați și comit mai degrabă infidelitate de tip sexual, iar femeile tind să se implice mai mult emoțional sau doar emoțional (Spanier & Margolis, 1983; Glass & Wright, 1985). Cadrul teoretic al psihologiei evoluționiste are puterea de a explica aceste diferențe, dacă ne uităm la strategiile de găsire a perechii adoptate de genul masculin, care este înclinat spre relațiile pe termen scurt. Comparativ cu femeile, bărbații își exprimă dorința de a avea mai multe partenere sexuale de-a lungul vieții și consimt mult mai repede la actul sexual cu o parteneră străină (Buss & Schmitt, 1993), au mai multe fantezii sexuale cu diferite partenere (Ellis & Symons, 1990) și petrec mult mai multă energie căutând să se angajeze în relații de scurtă durată pentru activitatea sexuală (Buss, 1994).

Orientarea socio-sexuală este definită ca fiind dorința indivizilor de a se angaja în activități sexuale fără a se angaja emoțional (Simpson & Gangestad, 1991; Barta & Kiene, 2005).  Persoanele care au un scor ridicat la această trăsătură vor fi înclinate să se angajeze mai degrabă în relații pe termen scurt sau să aibă relații sexuale în afara relațiilor primare. Felul în care persoanele se raportează la sexualitate va influența și înclinația lor spre infidelitate. Sunt persoane care au o atitudine mult mai restrictivă în ceea ce privește sexualitatea, iar altele au o atitudine mult mai flexibilă. Când ambii parteneri ai unei relații intime au atitudini similare în ceea ce privește sexualitatea există șanse scăzute să intre într-un conflict, în schimb dacă aceștia vor avea preferințe diferite, atunci probabilitatea ca cel ce are o atitudine mai puțin restrictivă să încerce să-și exploreze nevoile sexuale și în afara relației primare, dacă acestea nu sunt împlinite.

Atitudini – Aproape în unanimitate, când vine vorba de infidelitate, atitudinea persoanelor față de aceasta este una predominant negativă, identică cu cea față de un comportament imoral (Blow & Hartnett, 2005b), chiar dacă atitudinile permisive față de relațiile extradiadice indică pe alocuri o rată mai crescută a acestui comportament în rândul persoanelor care o împărtășesc (Treas & Giesen, 2000; Blow & Hartnett, 2005b).

Marea majoritate a grupurilor, indiferent de vârstă, consideră infidelitatea inacceptabilă Feldman & Cauffman, 1999; Moreno & Kahumoku-Fessler, 2018). Există însă nuanțe diferite ale acestor atitudini, care se înscriu pe un continuum în funcție de gravitatea abaterii. Este aproape general acceptat că cea mai aspru sancționată sau atitudinea profund negativă este față de relația extradiadică în care există deopotrivă implicare sexuală și emoțională, urmată apoi de raportul sexual fără implicare emoțională și la final de infidelitatea emoțională fără implicare sexuală (Moreno & Kahumoku-Fessler, 2018).

Infidelitatea parentală – Efectele sale sunt extrem de nuanțate asupra celorlalți membri ai familiei, în special copiii. Când copiii devin conștienți de infidelitatea părinților, aceștia reacționează prin stres și sunt afectați într-un mod similar ca și în cazul divorțului (Duncombe & Marsden, 2004).

Literatura de specialitate a subliniat cum copii preiau paternuri comportamentale sau atitudinale de la persoanele de îngrijire, prin urmare și prezența infidelității, care este descoperită, se poate regăsi mai târziu în comportamentul copiilor (Weiser & Weigel, 2017). Printre primele studii care au investigat legătura dintre infidelitatea parentală și cea de mai târziu a copiilor sunt cele ale lui Platt și colaboratorii (2008) și ale lui Havlicek și colaboratorii (2011), ambele indicând că bărbații care au avut cunoștință despre infidelitatea taților lor au fost mult mai predispuși în a se implica în comportamente infidele. Mai târziu, studiul lui Weiser și al colaboratorilor săi (2017) a relevat că infidelitatea parentală, divorțul, dar și felul în care este percepută relația dintre părinți, anume gradul de satisfacție sau prezența conflictelor, toate au o influență asupra probabilității apariției infidelității și la copiii deveniți adulți. Un al patrulea studiu (Weiser & Weigel, 2017) confirmă infidelitatea transgenerațională și, de asemenea, atitudinea permisivă față de acest comportament.

Trăsături psihologice. Modelul Big Five, trăsături Dark Triad – multiple studii anterioare au relatat corelații semnificative pentru conștiinciozitate, agreabilitate, nevrozism, extraversiune, pe de o parte, și infidelitate, pe de altă parte. Două dintre aceste trăsături sunt considerate predictori puternici ai infidelității, ei contribuind de altfel la stabilitatea relației, anume conștiinciozitatea și agreabilitatea (Barta & Kiene, 2005; Shackelford et al., 2008; Schmitt, 2004). Cu alte cuvinte, persoanele care sunt dispuse să facă eforturi pentru a construi și menține relația, dispun de strategii de coping, sunt atenți, amabili, vor fi mult mai puțin predispuși să se angajeze în relații extradiadice.

„Triada întunecată”, însumând psihopatia, machiavelismul și narcisismul, sunt considerate un element cheie în explicarea infidelității (Jones, & Paulhus, 2011), acestea fiind considerate din punct de vedere social personalități destructive (Paulhus & Williams, 2002), asociate cu comportamente imorale, cu tendința spre agresivitate sau răceală emoțională. Citește mai multe despre aceste trăsături negative și predispoziția lor spre infidelitatea în articolul publicat aici.

Satisfacția relațională

Satisfacția relațională sau satisfacția sexuală, pe alocuri, au fost indicate drept predictori semnificativi importanți ai infidelității maritale, calitatea relației dintre cei doi parteneri contând considerabil în luarea în calcul a unei relații alternative sau a disoluției maritale. În general, relațiile care sunt percepute inechitabile sau dezechilibrate din punct de vedere al beneficiilor și costurilor pot conduce la o probabilitate mai mare pentru acele persoane să se implice într-o relația extramaritală (Allen & Atkins, 2005). În mod specific, insatisfacția sexuală a fost legată de infidelitate (Liu, 2000) pentru ambele genuri, însă alte studii au relevat importanța sa mai mare pentru bărbați în menținerea relației, dar nu înaintea satisfacției maritale, în general (Dzara, 2010).

Referinţe:

Lișman, C. G., & Corneliu, H. A. (2023). Dark, dissatisfied and disengaged: Propensity towards marital infidelity, the dark triad, marital satisfaction and the mediating role of moral disengagement. Psihologija, 56(2), 163-177.