Părintele emotiv

Dominați de sentimente, părinții emotivi sunt predispuși la instabilitate și impredictibilitate. Cel mai adesea sunt copleșiți de anxietate și se vor baza pe ceilalți membri ai familiei (implicit pe copii) să îi liniștească. Sunt foarte infantili și vor crea în permanență senzația că trebuie supravegheați, ceea ce îi îngrijorează foarte tare pe copii, în special. Toți membrii familiei sunt trași în crizele lor, aceștia fiind mereu vigilenți și prudenți în a nu-i supăra. Copiii experimentează, ca și părinții lor, emoții intense (furie, frică, disperare etc.).

Vom întâlni în rândul părinților emotivi, personalități dizarmonice, precum cele histrionice, borderline, sau persoane cu tulburări psihice, precum sindromul bipolar sau psihozele. Emotivitatea excesivă, în cazul unora, poate conduce la amenințări cu suicidul, la consum de substanțe, la abuzuri asupra copiilor sau asupra lor înșiși. Copiii ce trăiesc cu un asemenea părinte sunt extrem de neliniștiți și înspăimântați, pentru că deseori trebuie să constate cum o persoană apropiată devine brusc irațională. Aceștia simt că au misiunea împovărătoare de a-l salva pe acest părinte.

Chiar dacă nu este o persoană cu tulburări de personalitate sau psihice, părintele emoțional are o mare dificultate în a-și gestiona emoțiile, stresul, anxietatea, expunând copilul, prin modelul propriu, la o serie de credințe iraționale despre sine, despre lume, despre viață în general. În plus, nu-l va putea ajuta în a-și metaboliza propriile emoții (reglarea afectului), pentru că el însuși nu este capabil să gestioneze cu trăirile sale. Prin urmare, copiii crescuți de un asemenea părinte vor dezvolta o imagine de sine negativă și vor fi vulnerabili din punct de vedere psihologic, putând dezvolta la rândul lor, personalități dizarmonice sau tulburări, în funcție de traumele pe care le-au trăit în copilărie.

Etichete: empatie scăzută, haotic, reactiv, intensitate emoțională severă, impulsiv, cere atenție, autovictimizare.

Părintele exigent

Mai mult decât părintele emotiv, părintele exigent se comportă absolut obișnuit în contextele sociale. Dacă imaturitatea celuilalt părea foarte evidentă, părintele exigent este foarte preocupat de succesul copiilor săi și nimic neobișnuit nu pare să transpară în exterior. Deși foarte implicați și motivați, copiii lor sunt adesea lipsiți de inițiativă și depresivi, dat fiind centrarea lor preponderentă pe soluții și realizări.

Convingerile lor sunt rigide, consideră că știu cel mai bine ce trebuie făcut, sunt dincolo de trăirile celorlalți, mai ales ale propiilor copii. La rândul lor au crescut într-un asemenea mediu, lipsit de emoții. Îndemnați fiind spre succes, vor face același lucru cu copii lor. De aceea sunt foarte critici și îi fac pe aceștia să se simtă în permanență evaluați. Din acest considerent, se naște în copii lipsa de motivație, din teama de a nu greși. Ei vor simți nevoia să fie perfecți pentru părinții lor și orice eșec este trăit cu disperarea de a nu-i fi dezamăgit. Vor simți că trebuie să facă diverse lucruri pentru a-și mulțumi părinții, pentru a le câștiga iubirea.

La fel ca și în cazul anterior, copiii expuși la astfel de modele tind să dezvolte un stil de atașament nesigur și cu o stimă de sine scăzută, fiind mereu constrânși să facă mai mult, mai bine, nefiindu-le luate în considerare nevoile individuale.

Etichete: empatie scăzută, evită intimitatea, reactiv, valori rigide, perfecționist, preocupat de atingerea scopului, nu ia în considerare nevoile copilului.

Părintele pasiv

Această categorie de părinte, chiar dacă nu este emotiv sau insistent ca cei anteriori, este la fel de nociv pentru copii, prin faptul că este în permanență de acord. Este foarte posibil ca un astfel de părinte să fie partenerul unuia ce aparține celorlalte categorii. El este aparent disponibil emoțional, însă doar până într-un punct. Când lucrurile devin prea intense, se retrage și devine pasiv.

Deși își iubesc copiii, nu-i pot proteja. Acești părinți sunt buni parteneri de joacă, însă nu pot stabili limite sănătoase și nu își ajută copiii să descopere lumea într-un mod sănătos. Sunt imaturi, egocentrici, au o fire ludică și relaxată. Sunt ușor de îndrăgit, dar își pot folosi copiii, și adesea o fac, pentru a-și rezolva propriile nevoi afective. Copiii mai mici se pot bucura de timpul petrecut cu acest tip de părinte, tocmai pentru că este o companie plăcută. Pe măsură ce cresc, însă, ei realizează că nu pot avea așteptări prea mari de la acești părinți.

În situațiile familiale tensionate, aceștia, de regulă se retrag, lăsându-i pe copii să se descurce singuri. De exemplu, o mamă pasivă își poate lăsa complet expuși copiii unui tată abuziv, neputând și neștiind să intervină. Dominați de alte personalități mai puternice, se retrag în sine.

Este foarte posibil ca acest gen de părinte, în fața unei situații dificile, să-și abandoneze copiii, în căutarea unei situații mai fericite. În acest caz, trauma copilului este cu atât mai mare, cu cât acest părinte era cel preferat și iubit mai mult. Copiii care cresc cu asemenea părinți, învățând că trebuie să se descurce singuri, mai târziu, ca adulți, vor fi tentați să scuze comportamentul nepotrivit al altora, în special cel de abandon. Vor dezvolta, cel mai probabil, un stil de atașament nesigur.

Etichete: empatie limitată, preocupat de propiile nevoi, haotic/granițe permisive, ocazional/sporadic, prea apropiat vs. prea distant, distractiv, neprotector, atitudine „laissez-faire”, binevoitor.

Părintele distant

Copiii care cresc în preajma unui părinte distant ajung foarte curând să creadă că nu sunt importanți și că nu contează. Această categorie de părinte se caracterizează printr-o răceală afectivă pronunțată, ridicând ziduri în jurul său și nelăsând pe nimeni să se apropie. Prin acest comportament poate deveni stăpânul casei (adesea perceput ca un tiran), iar ceilalți membri ai familiei vor încerca să nu-l tulbure cu nimic. Dacă i se cere atenția, poate fi deranjat și poate deveni chiar agresiv pentru acest lucru.

Sunt cel mai puțin empatici dintre cele patru categorii. Copiii unor asemenea părinți, cresc cu o imagine de sine foarte negativă, considerându-se vinovați pentru orice, chiar și pentru că există. Se simt respinși și nu învață să ceară ceea ce au nevoie, nici în viața de adult, pentru că au simțit mereu că nu contează.

Etichete: preocupat de sine, lipsit de empatie, granițe impermeabile, absent, ostil, necomunicativ, introspectiv, reactiv, agresiv, distant, ignoră copilul, respingător/mânios, independent.

Referințe:

• Gibson, L., (2020). Copiii adulți ai părinților imaturi emoțional, Herald.