Forma de desfăşurare
- față în față și, în mod excepțional, online
Ce presupune psihoterapia sistemică de cuplu și familie?
Psihoterapia sistemică de cuplu și familie este cu precădere o formă de terapie special creată și dezvoltată pentru a lucra cu întreaga familie sau cuplul romantic, dar, de asemenea, de a lucra cu o singură persoană, din perspectivă sistemică. Ea este o formă de terapie care se adresează atât adulților, cât și copiilor, iar în ședințele de familie pot fi prezenți toți membrii. Când copilul are o problemă (emoțională, de comportament), cu excepția tulburărilor care au fost diagnosticate și care necesită terapii ocupaționale timpurii, cu specific, psihoterapia cu copiii înseamnă, de fapt, psihoterapie de familie.
Perspectiva sistemică înseamnă, înainte de toate, să nu mai gândești în termeni de cauzalitate liniară, ci una circulară, reciprocă. A are o reacție asupra lui B și determină la acesta un răspuns. Dar B, la rândul său, va avea o reacție/un răspuns ce va genera în A o nouă reacție către B ș.a.m.d. Acțiunea ințială declanșează o secvență circulară în care fiecare acțiune următoare afectează în mod repetat pe celălalt.
Perspectiva tradițională asupra suferinței emoționale/tulburării mintale presupune, de regulă, o cauzalitate liniară, explicând-o în termeni medicali sau psihanalitici ca fiind un simptom de disfuncționalitate internă ce are cauze undeva în trecutul personal. Modelul medical, încadrând simptomele în categorii de boli mintale, va încerca să ofere soluții biologice la probleme psihologice. Modelul psihanalitic (și nu numai) consideră că simptomul a apărut ca urmare a unui conflict ce își are originea în trecutul pacientului. Și acest model se concentrează doar asupra individului (Nichols & Schwartz,1984).
Atunci când există probleme într-o relație, oamenii, de regulă, văd cauza în afara lor. Văd mai degrabă contribuțiile altora la problemă și mai puțin propriul aport. Această perspectivă unilaterală îi poate pune în dificultate chiar și pe terapeuți, făcându-i tributari doar perspectivei celui care vine în cabinet, cu atât mai mult cu cât au acces doar la o parte a poveștii. Oamenii, ca sisteme, interacționează cu alți oameni, adică cu alte sisteme. Familia este un organism complex, cu identitate proprie, funcționând mai degrabă ca o unitate organizată – un sistem care este mai mult decât suma părților acestuia. Într-o relație dintre două persoane sunt trei elemente: cei doi participanți și relația creată (Satir,1988). Să ne imaginăm câte relații și câte patternuri de comunicare sau comportamentale pot ajunge să fie într-o familie cu mai mulți membri. Sau în familia extinsă! Când un soț se plânge de partenera sa (de exemplu, îl cicălește) ori când un părinte se plânge de comportamentul nepoliticos al copilului său, psihoterapeutul sistemic, în loc să accepte punctul de vedere al celui care aduce plângerea, îi va pune de regulă întrebări circulare și-l va îndemna să caute modele de influență reciprocă („cu ce contribuie soțul, de exemplu, de o determină pe ea să se comporte astfel?” sau, în cazul părintelui și adolescentului, „cine l-a învățat așa, nepoliticos?”).
Scopul nu este să descoperi cine a făcut primul pas, cine a stârnit conflictul, de a muta vina de la o persoană la alta, ci îndepărtarea cu totul de la a da vina pe alții. Rolul terapeutului este să deblocheze tipare rigide de interacțiune și să-i ajute pe oameni să comunice, să vadă relația lor, patternurile care îi leagă împreună, care este produsul interacțiunii lor (Nichols & Schwartz,1984). Blocarea în perspectiva învinovățirii celorlalți îți oferă o perspectivă pesimistă, te conduce la ideea că posibilitatea schimbării este redusă. În mare parte ea se datorează faptului că marea majoritate așteaptă ca schimbarea să vină de la celălalt. Învățând să gândești sistemic, să vezi cauzalitatea circulară/reciprocă, îți dă puterea să te uiți la jumătatea cealaltă a ecuației pe care o poți controla, adică la propria persoană.
Referințe:
- Nichols, M. P., & Schwartz, R. C. (1984). Family therapy: Concepts and methods (pp. 149-150). New York: Gardner Press.
- Satir, V. (1988). The new peoplemaking. Science & Behavior Books.
Cui se adresează?
Serviciul se adresează adulților și, excepțional, adolescenților care au împlinit 14 ani și care pot participa ulterior la ședințe individuale, cu acordul tutorilor.