… ca formare academică

Prima mea specializare, odată cu licența, a fost în 2003. Au urmat experiențe profesionale multiple pe durata a zece ani, în arii precum cea a învățământului, a recrutării sau a vânzărilor, perioadă ce a conturat o maturitate atât profesională, cât și personală. Am înțeles că activitatea în care mă regăsesc cel mai bine este cea de psiholog, motiv pentru care am decis să merg doar pe acest drum și să mă perfecționez. Astfel, am continuat formările profesionale în domeniul psihologiei. Interesul pentru cercetare a fost susținut de dorința de a lucra ca psihoterapeut și, mai ales, de a mă documenta în domeniul psihologiei de cuplu pe o tematică extrem de provocatoare atât pentru relațiile romantice, cât și pentru terapeuți – infidelitatea maritală. Mai multe despre acest capitol poți regăsi în publicațiile mele.

Lucrând ca psiholog în ariile de expertiză, am înțeles că este nevoie de mai mult, de intervenție în rezolvarea diverselor problematici expuse de clienți. Pentru aceasta am ales psihoterapia sistemică de cuplu și familie. Și am ales bine! La secțiunea servicii poți vedea cum te pot ajuta.

… omul psihoterapeut

Această poveste de devenire a mea ca specialist se întinde pe durata a 15 ani de formare, iar interferența lor cu experiențele profesionale se convertesc într-o relație ce depășește această durată. În tot acest timp, poveștile de viață pe care le-am cunoscut m-au îmbogățit, iar unele dintre ele m-au frapat cu adevărat, însă rămân extrem de curioasă în fața experiențelor ce știu că mă așteaptă. Nu este un argument care să te convingă că sunt un bun expert, ci unul al asumării mele ca profesionist, ce a înțeles că doar calea lungă și (aparent) dificilă este cea bună. Când ne vom cunoaște, vei putea înțelege dacă sunt sau nu omul potrivit pentru tine.

Mi-aș dori să mai știi că această poveste a mea o vei resimți în stilul meu de lucru: deși îmi doresc adesea să fac să dispară problema, nu am baghete magice pentru aceasta, doar sunt pregătită să lucrez alături de tine și te voi invita, ajuta, provoca să faci același lucru. Și da, uneori, poate fi un proces de durată! Scopul meu este să te însoțesc să găsești soluțiile cele mai potrivite pentru tine, într-o călătorie spre Sine, spre Autenticul Tu.

La ce să te aștepți de la mine? La o atitudine deschisă, la franchețe, la empatie și înțelegere! Așteaptă-te să fii ascultat așa cum poate cauți de mult timp, așteaptă-te să fii acceptat și, mai ales, să nu fii judecat. Nu te voi întâmpina, așadar, ca un expert atotștiutor, dar îmi voi folosi experiența și abilitățile pentru a te ajuta să depășești momentul dificil pentru care mă soliciți. Vei dori să vezi schimbare în viața ta, dar te rog să fii conștient/ă că ea începe cu tine. Mai mult, schimbarea ta va genera schimbare și la cei cu care interacționezi. Întreabă-te dacă ești pregătit/ă pentru aceasta și dacă nu cumva dorești să aduci din start în terapie persoana sau persoanele semnificative pentru tine, deși acest lucru nu este obligatoriu. Vei vedea că acesta este modul meu de lucru, al psihoterapeutului sistemic.

Prin urmare…

„dacă putem recunoaște că schimbarea și incertitudinea sunt principii de bază, putem întâmpina viitorul și transformarea prin care trecem cu înțelegerea că nu știm destule ca să fim pesimiști.”

(Hazel Henderson)